Nu l-am căutat pe Lucian Blaga în Portugalia. Mi-a fost frică de dorul lui, mi-a fost teamă ca de un cimitir vesel, în care incantațiile nu și-ar fi avut rostul. N-am vrut să-i cunosc angoasa, suferința sau tristețea. M-am panicat de exaltarea sa. M-a înspăimântat tăcerea lor. A lor, da, a celor care nu și-au amintit.
Și-am fost acolo, La curțile dorului, în căutarea adevărului absolut, într-o lume atât de similară cu a mea, o lume care ne aparține și nouă. O lume, pe care, ca niște orbi ignoranți, am îndepărtat-o. Mi-am petrecut șase luni în Lisabona, ca student rezident. Personalităţile pe care le-am întâlnit acolo, mi-au deschis ochii, spre un tărâm, despre care nu ştiam nimic, pe care pășiseră atâția români plini de spirit. Aşa am aflat că Blaga a petrecut un an în Portugalia, an în care a suferit enorm, declarând într-una din conversaţiile cu Octav Vorobchievici că „simte nevoia să-i fie dor de cineva” ( Octav Vorobchievici, Cu Lucian Blaga în Portugalia, Editura Grita, Cluj-Napoca, 2006, p. 19).
Astăzi e ziua lui și săptămâna aceasta începe Festivalul Internaţional Lucian Blaga – 50 de ani de posteritate blagiană, aflat la cea de-a XXI-a ediţie. Mai multe informații găsiți aici și aici.
Lucian Blaga a fost, între anii 1939-1940, Ministru Plenipotenţiar pe lângă Legaţia României de la Lisabona. Această scurtă şedere l-a impresionat profund, îndeosebi peisajul lusitan dominat de întinderea nesfârşită a Atlanticului, de o lumină incandescentă şi vibrantă, ale cărei reverberaţii policrome se revarsă peste pământ şi mare, învăluind materie şi spirit în orizonturi necuprinse.
De altfel, peisajul portughez prezent în lirica sa a avut un tâlc, servindu-i lui Blaga drept metaforă a gândirii sale filozofice. Octav Vorobchievici, militar detaşat în Portugalia, în aceeaşi perioadă cu Blaga, face o descriere aproape romantică poetului în Lisabona, în cartea sa Cu Lucian Blaga în Portugalia: „Pavajul – mozaic alb şi cenuşiu – parcă nins cu flori de cireş – suna sub paşii poetului Lucian Blaga şi ai mei. Maestrul sosise de la Bucureşti. Fără preget se conforma rezistenţei mele de drum, pe jos şi cu maşina, să descopere neîntârziat – Lisabona şi împrejurimile. Primise însărcinarea conducerii legaţiei României în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.” (Octav Vorobchievici, Cu Lucian Blaga în Portugalia, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005)
În Portugalia, Lucian Blaga a scris Mirabila Sămânţă (traducere în portugheză A Milagrosa Semente) şi 25 de poezii cuprinse în volumul Nas Cortes da Saudade, (Editora Minerva de Coimbra, 1999). Despre acest volum scrie profesorul Mihai Zamfir, care recunoaște impactul puternic, pe care l-a avut Portugalia, asupra operei poetului: „Cu puțin timp înaintea începerii celui de al doilea război mondial, Lucian Blaga era ministru al României la Lisabona; ilustrul poet și filosof nu și-a limitat sejurul portughez la obligațiile administrative ci a realizat o fructuoasă ambasadă culturală română. Imortalizat sub metafora, care dă titlul celui mai reușit, poate, volum blagian de versuri, La curțile dorului, țărmul lusitan inspiră lui Blaga poezii-capodopere. Era pentru prima oară când nu numai peisajul, dar și spiritualitatea portugheză, atât de specifică, își făceau apariția în literele românești” (Mihai Zamfir, profesor auxiliar la Facultatea de litere din Lisabona, „Limba română în Portugalia” în Tribuna României, an II, nr. 24, 1 noiembrie, 1973, p. 3)
Blaga s-a reîntors în România în anul 1940. Acesta mărturiseşte: „De mult simţeam că trebuie să mă întorc. Dorul de ţară! N-o mai cunoşteam decât din cărţi, artificial. Ori mie…nu mai puteam trăi aşa”. (Ion Muşlea, Amintiri despre Lucian Blaga, Steaua XX, nr.5, mai 1969, pp. 5-10)
Chiar și așa, mistuit de dor, Lucian Blaga a dus la capătul Europei măreția sufletului românesc și încrederea în perenitatea valorilor sale morale. Poetul mărturisește apropiaților, în nenumărate rânduri: „Nu mai pot, începe să-mi fie grea străinătatea”.