Azi îl sărbătorim pe Mihai Eminescu, îi lăudăm talentul, scormonim după detalii picante despre viața sa, poze inedite, îi dezvelim busturi și ne lăudăm cu ele, ne facem un rezumat închipuit despre ce ar fi putut posta pe Facebook și pe cine ar fi iubit, ce ar fi mâncat și ce ar fi băut, unde s-ar fi refugiat dacă ar fi vrut să scape de gălăgia cotidiană. Pe copii îi învățăm că e poetul nepereche și vorbim despre el sforăitor, parcă intenționat îi chinuim cu fraze lungi și întortocheate despre calitățile lui literare (dar atât), adăugăm câteva amănunte despre scrisorile dintre el și Veronica Micle și gata, am scăpat.
Au scăpat și ei pentru că sunt puțini cei care mai citesc altceva decât e absolut obligatoriu și chiar mai puțini cei care se încumetă să sape, să afle despre ce a fost și ce s-a întâmplat cu adevărat cu omul Eminescu. Nu avem timp (și nici răbdare) și cum nici nu scrie în programa școlară că e necesar…să le explicăm contextul politico-social în care a trăit, faptul că politicienii români de atunci erau cel puțin la fel de corupți și elitele culturale coruptibile. De ce i-am învăța de mici că e bine să nu închizi ochii, că nu TREBUIE să accepți să pleci capul, că POȚI/AI DREPTUL să te revolți. Nu le spunem copiilor în școli că Mihai Eminescu era și jurnalist și că nu tăcea și îi scutura pe toți îmbuibații – români și străini deopotrivă. Nu-i suporta nici pe liberali nici pe conservatori. Îi critica virulent și devenise incomod.
Mai jos aveți câteva exemple în care Mihai Eminescu critica clasa politică românească în ziarele anilor 1870-1880, am putea foarte bine să o dedicăm celei de acum care nu doar că nu a evoluat dar face eforturi uriașe pe banii și nervii noștri să ajungă chiar mai rău.
Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar. (Guvernul a publicat anunțul de privatizare a companiei CFR Marfă, cu un preț de pornire de 180 de milioane de euro, în condițiile în care compania are datorii în valoare de 1,5 miliarde de lei (333,3 milioane de euro), care nu vor fi preluate de viitorul investitor, ci vor rămâne în contul statului – vineri, 5 aprilie 2013)
Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva. (Austeritatea anunţată de liderul PSD, Victor Ponta, se dezumflă pe zi ce trece. Dacă acesta spunea acum câteva luni că, deşi avem mai mulţi parlamentari, ei vor primi aceleaşi salarii ca în 2012, statele de plată arată că, în prima lună a anului, deputaţii au încasat, în medie, mai mult cu 700 de lei, potrivit e-context.ro. Cel mai mult bagă în buzunar şeful deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), care a primit în luna ianuarie 2013 o indemnizaţie netă de 6.188 de lei, cu 426 de lei mai mult decât în octombrie 2012, când era tot preşedintele Camerei Deputaţilor. Pe locurile următoare la creşterea salariilor sunt subalternii lui Zgonea, vicepreşedinţii Viorel Hrebenciuc (PSD), Miron Mitrea (PSD)şi Ioan Oltean (PDL), toţi cu câte 5.700 de lei, faţă de 4.624, cât luau în urmă cu un an – 16 martie, 2013)
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie. (Deşi contractul cu Bechtel a fost desecretizat, nu se scrie negru pe alb câţi bani s-au plătit americanilor. Iar în 2006, s-a definit mita în contract: ,,Dacă antreprenorul sau afiliaţii antreprenorului (…) dau sau se oferă să dea orice mită, daruri sau un comision, atunci beneficiarul va putea, după transmiterea unei notificări scrise [...] , să rezilieze angajarea antreprenorului” – 1 august, 2013)
Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. (Ponta îl apără pe Năstase, după plecarea Victoriei Nuland: „Băsescu a folosit justiţia împotriva adversarilor politici. Trebuie să tac din gură?” – 12 ianuarie, 2014)
Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernului.
sau
Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România. Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine
(Pungeşti – o enclavă de dictatură ruptă din Uniunea Europeană: declaraţii politice, întrebări pentru ministrul Radu Stroe, legea „Pungeşti” – 21 decembrie, 2013)
Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiate mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mâni străine. Am admis legiuiri străine? Ei bine nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânselie. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. [...] Statul e azi maşina, prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici. (Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77577 milioane euro la 31 august 2013 (79,8 la sută din total datorie externă), în scădere cu 1,5 la sută faţă de 31 decembrie 2012. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2013 nivelul de 19681 milioane euro (20,2 la sută din total datorie externă), în scădere cu 5,9 la sută faţă de 31 decembrie 2012 – 2013, BNR)
Pentru și mai multe fragmente in articolele politice și economice scrise de Mihai Eminescu intrați aici.